Declarația primarului orașului Brașov, Allen Coliban, despre autostrada Ploiești-Brașov

Allen Coliban, primarul Brașovului despre autostrada Ploiești-Brașov: ”Avem nevoie de o legătură administrativă cu Bucureștiul, directă și eficientă”

Dacă e să vorbim despre autostrada București-Brașov, primul gând care îmi vine în minte se referă la termenele vehiculate de-a lungul timpului, iar cel pe care mi-l amintesc este 2003. Se vorbea despre acest an ca fiind cel al finalizării autostrăzii. Sunt convins că putem să facem un site întreg de bancuri pe această temă și de amintiri pe care să le depănăm împreună, dar iată că zeci de ani de la acel moment avem în sfârșit o inițiativă a Ministerului Transporturilor de transparentizare a evoluției acestui proiect”, a explicat primarul Brașovului.