Luni, 26.10.2020, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru „Nod Rutier Comarnic Nord””.
Ofertantul desemnat câștigător este SC TPF INGINERIE SRL., cu preţul de 1.368.591,00 Lei fără TVA.
Durata contractului este de 27 luni, din care:
- 3 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate,
- 5 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) și pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procdurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene,
- 19 luni pentru servicii de asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Menționăm că pentru celelalte două proceduri de achiziție publică aferente realizării obiectivului de investiție “București – Brașov”, repectiv: Proiectare și execuție „Autostrada București – Brașov, km 0+000 – km 173+300, sector Comarnic – Predeal, sectiunea Comarnic km. 110+600 – km. 115+800” și Completare /Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru «Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov», termenele limită pentru primirea ofertelor au fost stabilite pentru data de 02.11.2020, ora 15:00, și respectiv 09.11.2020, ora 15:00.